A venit și momentul în care roboții încep să joace în filme. Sună a film SF, nu? Ei bine, este noua realitate, după ce doi cercetători japonezi au creat-o pe Erica, primul robot dotat cu inteligență artificială care va juca un rol principal într-un film.
Vestea dată de Hollywood Reporter schimbă jocul în lumea filmului. Vom mai avea nevoie de actori, noi ca public? Pot roboții să fie programați astfel încât să joace și să transmita emoții la fel de bine ca un om?
Robotul Erica va fi primul actor bazat pe inteligență artificială, în filmul intitulat b, ce prezintă povestea unui om de știință care descoperă pericolele unui program de perfecționare a ADN-ului uman pe care l-a creat și își propune să o ajute pe Erica să scape de el. Astfel, acesta va fi primul film din istorie care se va baza pe un actor adus la viață cu ajutorul inteligenței artificiale. Sună wow, nu? Bugetul filmului este de 70 de milioane de dolari.
Hiroshi Ishiguro și Kohei Ogawa, cei doi oameni de știință care au inventat-o pe Erica ca parte din studiul lor asupra roboticii, au învățat-o să și joace.
”Erica nu are amintiri, nu își poate baza actoria pe experiențe proprii, a fost creată de la zero pentru acest rol. Așa că a trebuit să ii simulăm emoțiile, în sesiuni unu-la-unu, pentru a-i regla gesturile, viteza de mișcare și să ii dezvoltăm limbajul corpului” au declarat creatorii săi.
Roboți versus oameni. Mai avem nevoie de actori umani?
Pe cât de interesantă și fascinantă sună această știre, pe atât de înfiorătoare mi se pare. Și, evident, ajungem la întrebarea filosofică: mai este nevoie de oameni, de actori umani în filme? Consider că acest pas va crea un precedent periculos sau, din contră, va fi un epic fail.
Una dintre cele mai mari teme din literatura SF este înlocuirea omului cu inteligență artificială. Avem zeci de filme, de cărți care au prezentat această premisă periculoasă pentru specia umană. Putem fi toți înlocuiți de roboți? Și dacă da, până în ce punct și cu ce preț? Nu îmi pot imagina un robot care să poată să ofere nuanțe în interpretări actoricești. Dar ce ne facem cu improvizația? Nenumărate momente celebre din filme au fost o creație spontană a actorilor, o sclipire de geniu, de moment.
Ar fi putut un robot să realizeze celebrul moment ”funny how” , improvizat de Joe Pesci în Goodfellas? Dar celebra replică ”are you talking to me” a lui Robert De Niro, din Taxi Driver, ce a devenit unul dintre cele mai memorabile momente din istoria filmului?
În urmă cu câțiva ani, Scorsese și De Niro au povestit cum a luat naștere celebra replică. ”Nu era în scenariu, scena din oglindă a fost complet improvizată de Bob (n.r. Robert De Niro). Nu exista dialog pentru acel moment și l-am întrebat dacă poate să facă ceva în timp ce se uită în oglindă. Brusc, a început să spună ”are you talking to me/vorbești cu mine” și se uita în oglindă. Mi-am dat seama că va crea ceva memorabil, l-am lăsat să se desfășoare, a fost ca un solo în jazz” a declarat regizorul american, în 2016, cu ocazia aniversării a 40 de ani de la premiera filmului.
De Niro a creat un moment unic, ce a fost reprezentativ pentru cariera sa și a fost recreat sau omagiat în zeci de filme, în anii următori. Putea însă un robot să creeze un astfel de moment și să îi ofere aceeași însemnătate? Și dacă da, pe ce experiență se baza?
Dar să ne apropiem de filme mult mai populare tinerilor generații. Să luăm de exemplu, interpretarea magistrală a lui Heath Ledger, în The Dark Knight. Un actor cu intepretare metodică, care s-a pierdut în personajul său, până când a ajuns la un destin tragic. Rolul Jokerului din filmul regizat de Christopher Nolan, considerat adeseori, drept cel mai bun film cu supereroi din istorie, l-a marcat profund pe Ledger, încât nu a mai putut ieși din el. Dar în același timp, a devenit un simbol și un idol pentru o generație întreagă. Interpretarea sa este considerată ca fiind, poate cea mai bună a personajului Joker din istoria filmului. Asta și pentru că Ledger i-a oferit atât de multe nuanțe, dar și pentru că a avut câteva sclipiri de geniu în momente improvizate, cum ar fi scena în care aplaudă avansarea lui Gordon la rangul de comisar. În scenariul original, toți cei prezenți trebuiau să aplaude, mai puțin el. Ei bine, Ledger a avut ideea să aplaude personajul său, ca un gest de sfidare în fața simbolului poliției, ca un gest de aroganță, ”mă aveți prins, în celulă sub nasul vostru, dar de fapt nu m-ați prins”. Acel moment, deși foarte mic în film, oferă o nuanță întregului personaj, ca și cum și-a construit fiecare acțiune, ceilalți fiind doar pioni în jocul său și altfel mutând centrul de putere de la un personaj la altul.
Dacă ne uităm în istoria filmului, lista este extrem de lungă cu astfel de scene improvizate, care au schimbat complet cursul unui film în istorie și moștenire pe care o lasă în urmă. Vă las mai jos o compilație cu astfel de scene, pentru a vă face singuri o părere dacă un robot dotat cu inteligență artificială poate să dea naștere acestor acte de creație.
Doi dintre cei mai mari scriitori de science-fiction din istorie și-au bazat o mare parte din operele literare pe conceptul înlocuirii omului de către roboți. Isaac Asimov și Phillip K. Dick au lansat teoriile în care roboți sub formă umanoidă ar putea fi introduși în societățile umane fără ca noi să ne dăm seama daca sunt androizi sau oameni (vezi filme precum Blade Runner și Blade Runner 2049). Dar, de fiecare dată când vedem transpusă această premisă, roboții dotați cu inteligență artificială se lovesc de greutăți: exprimarea emoțiilor este un proces dificil, ambiguu, dorința de a învăța mai bine emoțiile umane, dar incapacitatea de a le asimila pe deplin.
Din păcate, societatea în care trăim este mai concentrată pe aspectul economic, iar un robot ce înlocuiește un actor va prespune și costuri mai mici, pauze mai mici și evident, un salariu mult mai mic :), ținând cont că cele mai mari staruri de la Hollywood primesc și salarii de 20 de milioane de dolari pe rol, ceea ce s-ar putea să stârnească un interes major din partea studiourilor de film.
Dar să nu uităm ca arta nu înseamnă bani, arta înseamnă suflet. Fără emoții și experiențe proprii, ești doar un gol, care se străduiește să imite viața reală. Cu ce umplem acel gol? Oricât de simulate ar fi emoțiile unui robot, la un moment dat, își va atinge limitele în a trăi și exprima ceea ce simte, nefiind capabil să înțeleagă realitatea, rolul său în societate și mai ales de ce există. Trăiește ca să existe sau există ca să trăiască?
Sursa foto principala: Unsplash
