O noapte furtunoasă s-a terminat la Hollywood, unde au fost decernate Premiile Oscar. CODA, film care aduce în prim plan persoanele cu probleme de auz, a fost surpriza serii și a câștigat marele trofeu pentru Best Picture, deși marele favorit era considerat The Power of The Dog.
Will Smith a câștigat primul trofeu Oscar pentru cel mai bun actor din cariera sa, dar din păcate, pentru el va ramâne o noapte de uitat după ce a creat unul dintre momentele care vor scrie istorie la Oscar, în sens negativ: a urcat pe scenă și l-a pălmuit pe Chris Rock, după ce comediantul a făcut o glume nepotrivită la adresa soției lui Smith. Actorul a urcat din nou pe scenă mai târziu, când a fost premiat cu Oscar pentrul cel mai bun actor. Vizibil afectat de gestul pe care l-a făcut, actorul a izbucnit în lacrimi, a vorbit despre apărarea familiei și și-a cerut scuze față de Academia Americană de Film, dar nu și față de Chris Rock.
Jessica Chastain a câștigat și ea primul Oscar din carieră pentru cea mai bună actriță în filmul The Eyes of Tammy Faye, iar Troy Kotstur a devenit al doilea actor cu deficit de auz premiat cu Oscar pentru rolul secundar din CODA.
Dune, regizat de Denis Villeneuve a luat 6 trofee, cele mai multe, dar a fost recompensat numai in categorii tehnice: cea mai buna scenografie, cea mai buna imagine, cel mai bun montaj, cel mai bun sunet si cea mai buna coloana sonora.
Lista completă a premiilor decernate la gala Oscar 2022:
Cel mai bun film: „CODA”
Cea mai bună regie: Jane Campion („The Power of the Dog”)
Cel mai bun actor în rol principal: Will Smith („King Richard”)
Cea mai bună actriţă în rol principal: Jessica Chastain („The Eyes of Tammy Faye”)
Cel mai bun actor în rol secundar: Troy Kotsur („CODA”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ariana DeBose („West Side Story”)
Cel mai bun lungmetraj internaţional: „Drive My Car” (Japonia
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Encanto”
Cea mai bună scenografie: „Dune”
Cel mai bun scenariu adaptat: „CODA”
Cel mai bun scenariu original: „Belfast
Cea mai bună imagine: „Dune
Cel mai bun montaj: „Dune”
Cea mai bună coloană sonoră: „Dune”
Cel mai bun cântec original: Billie Eilish – „No Time to Die”
Cel mai bun sunet: „Dune”
Cele mai bune efecte vizuale: „Dune”
Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: „The Eyes of Tammy Faye”
Cele mai bune costume: „Cruella”
Cel mai bun scurtmetraj animat: „The Windshield Wiper”
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: „The Long Goodbye”
Cel mai bun lungmetraj documentar: „Summer of Soul (…or, when the revolution could not be televised)
Cel mai bun scurtmetraj documentar: „The Queen of Basketball”
Premii onorifice: Samuel L. Jackson, Elain May, Liv Ullmann
Premiul umanitar Jean Hersholt: Danny Glover.
[…] CITEȘTE ȘI: PREMIILE OSCAR 2022. Lista completă a câștigătorilor […]