Nominalizările la Premiile Oscar din 2021 vor rămâne in istorie pentru România ca fiind prima dată când un film românesc este nominalizat la Oscar. Colectiv, documentarul regizat de Alexander Nanau, despre tragedia din clubul Colectiv, din 2015, a reușit o performanță impresionantă: este primul film românesc din istorie nominalizat la Premiile Academiei de Film și a primit dublă nominalizare, pentru cel mai bun film străin și cel mai bun documentar, cu o reușită dulce-amară tinând cont de subiectul tragic al documentarului. Însă, lista nominalizărilor Academiei Americane de Film din acest an a marcat și câteva alte momente importante pentru industria cinematografică, dar și câteva controverse.
Colectiv a adus România la Oscaruri, pentru prima dată în istorie
România a primit prima nominalizare la Oscar din istorie. Am văzut documentarul Colectiv la o proiecție specială la Cinema City, printre ultimele înainte să înceapă pandemia. Sala a fost mută, iar eu am avut un nod în gât tot timpul vizionării, iar când lumina s-a aprins în sală, aveam lacrimi pe obraz. Perioada Colectiv a fost una dintre cele mai grele din punct de vedere uman și profesional, fiind într-o redacție de știri la acel moment. Cele mai triste momente erau cele în care trebuia să actualizăm lista decedaților. Aveam cu toții inima cât un purice pentru colegii noștri răniți…și din păcate, o colegă ne-a părăsit definitiv atunci. Acele momente s-au întipărit în inima și mintea mea, dar nimic nu se compară cu durerea victimelor și familiilor lor. Pentru mine, acest documentar reflectă drama, corupția și incompetența, dar mai mult, ne face să nu putem întoarce privirea în fața durerii provocate de nepăsare, într-o țară în care banii sau puterea sunt mai prețuite decât viața umană. Sigur că este un documentar despre jurnalism, despre provocările întâmpinate în acest joc murdar al corupției, iar faptul că anumite personaje prezente nu sunt pe gustul multora, nu schimbă nimic din valoarea sa artistică. Am un sentiment ciudat, pentru că în mod normal ceea ce a reușit Colectiv la Oscaruri ar trebui să fie o bucurie. Însă, mă ține o gheară pe suflet și nu mă pot bucura cum aș face-o normal, când mă gândesc ce reprezintă subiectul și câți oameni au fost și încă trăiesc afectați de acea tragedie. Unele dintre cele mai frumoase și laudative recenzii la adresa unui film din ultimii ani le-am citit pentru Colectiv, dar aproape numai din partea străinilor. În afara României, acest film este considerat unul dintre cele mai bune filme despre jurnalism realizate vreodată și un documentar cu o valoare extraordinară. Dacă ne uităm în România, aproape că nu vedem decât opinii negative, presărate cu iz politic, și foarte puține opinii pozitive, parcă de teamă să nu fie criticați. Să se înșele atât de mult experții, criticii și cinefilii din întreaga lume? Nu cred…Dacă nu l-ați văzut încă, vă sfătuiesc să o faceți neapărat, și când îl urmăriți, încecați să nu vă gândiți la personajele politice, ci la familiile și victimele care încă așteaptă ca justiția să facă dreptate într-o țară ce pare să fi uitat ce este dreptatea. Acum, o lume întreagă a aflat de Colectiv și ce reprezintă el.
Așadar, Colectiv este primul film românesc din istorie nominalizat la Oscar și primul film românesc dublu nominalizat: pentru cel mai bun film străin și cel mai bun documentar. Doar trei alte documentare au mai reușit performanța de a fi nominalizate și pentru cel mai bun film străin. Pe 25 aprilie, cel mai probabil, România va lua acasă Oscarul pentru cel mai bun documentar.
Două femei, pentru prima dată nominalizate la Cea mai bună Regie
La categoria Cea mai bună regie, avem pentru prima dată două femei nominalizate în această categorie: Chloe Zhao (Nomadland) și Emerald Fennell (Promising Young Woman). Până acum, doar cinci femei au reușit performanța de a fi nominalizate pentru regie, iar Kathryn Bigelow este prima femeie din istorie care a și câștigat Oscarul pentru regizor, în 2011, cu filmul The Hurt Locker.
Emerald Fenell, cunoscută mai mult ca actrită și recent apreciată pentru rolul din mini seria The Crown, unde o joacă pe Camilla Parker Bowles, a reușit să impresioneze criticii cu filmul său, Promising Young Woman, o dramă cu accente de comedie despre răzbunarea unei femei violate. Acesta marchează debutul său regizoral, iar filmul a obținut nominalizări și pentru cel mai bun film, scenariu original, actriță în rol principal (Carey Mulligan). Chloe Zhoe este considerată favorita acestei categorii, cu drama sa Nomadland, cu Frances McDormand, despre călătoria unei femei prin țară, după ce orășelul în care locuia este în pragul falimentului. Până acum, Nomadland a luat cam toate premiile importante, asigurându-și astfel calea spre Oscaruri.

Primul actor de origine asiatică intrat in cursa pentru Oscar în rol principal
Steven Yeun, mai popular publicului larg din serialul The Walking Dead, a trecut în liga actorilor mari cu intepretarea sa din filmul Minari. Astfel, Yeun a devenit primul actor american de origine asiatică nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal. Rolul din filmul regizat de Lee Isaac Chung i-a adus nominalizări înainte și la Screen Actors Guild sau Critics Choice Awards. Yeun a declarat în urmă cu câteva luni că s-ar simți flatat, dar și că ar fi un moment cu o responsabilitate uriașă față de comunitatea din care face parte dacă ar fi primul actor de origine asiatică nominalizat.
Mank, filmul cu cele mai multe nominalizări la această ediție
Din păcate, anul acesta nu am avut ocazia să văd toate filmele nominalizate, evident, am reușit să le văd pe cele disponibile pe platformele de streaming. Personal, până acum, Mank este favoritul meu dintre cele nominalizate, dar asta și pentru că universul din film are legătură cu o perioadă cinematografică extrem de dragă mie – Epoca de Aur a Hollywood-ului – dar și cu un film extrem de important: Citizen Kane. Unde mai pui ca Mank e regizat si de David Fincher, unul dintre regizorii mei preferați. Mank este filmul care a obținut cele mai multe nominalizări în acest an, în 10 categorii. Filmul marchează astfel și un nou succes pentru Netflix, care iată, cucerește din nou Premiile Oscar, devenind unul dintre cei mai importanți jucători, alături de marile studiouri cu prestigiu de la Hollywood.
Viola Davis, actrița de culoare cu cele mai multe nominalizări din istorie
Viola Davis a fost nominalizată în acest an pentru rolul principal din Ma Rainey’s Black Bottom, devenind astfel actrita de culoare cu cele mai multe nominalizări din istorie, cu 4 nominalizări (rol principal și rol secundar) pentru filmele: Doubt, Fences, The Help și Ma Rainey’s Black Bottom. Actrița de 55 de ani are deja un Oscar pentru rolul secundar din Fences, câștigat în 2017. Interesant este că în categoria cea mai bună actriță în rol principal avem pentru prima dată în istorie două actrițe de culoare: Viola Davis și Andra Day (în United States vs Billie Holiday).

Roluri interpretate de actori de culoare, la putere în acest an
Din totalul tutor actorilor nominalizați la categoriile de intepretare (atât roluri secundare, cât și principale), nouă dintre staruri sunt actori de culori, probabil cea mai prolifică ediție pentru comunitatea persoanelor de culoare. Anul trecut, de exemplu, la aceste categorii era o singura persoana de culoare nominalizata, actrița Cynthia Evo. Schimbarea de atitudine din acest an vine după ce ani de zile Academia Americană de Film a fost criticată pentru lipsa diversității, culminând cu mișcarea #OscarsSoWhite de anul trecut, când ediția a fost boicotată de fani pe rețele de socializare.
Glenn Close, nominalizată la Zmeura de Aur și la Oscar pentru același rol
Glenn Close a reușit o performanță stranie, fiind nominalizată și la Oscar, și la Zmeura de Aur, ceremonie ce premiază anual cele mai proaste producții și interpretări din an de la Hollywood. Rolul din Hillbilly Elegy a adus-o astfel și pe lista celor mai bune actrițe, dar și pe lista celor mai slabe interpretări. Filmul regizat de Ron Howard a fost aspru criticat de către presa de specialitate, primind foarte multe recenzii negative, în care nu era deloc lăudată intepretarea lui Close, așa că nominalizarea ei la Oscar a fost neașteptată. O controversă a fost faptul că Jodie Foster nu a intrat în rândul nominalizatelor la rol secundar în The Mauritanian, pentru care a luat și Globul de Aur. În Hillbilly Elegy, Close joacă rolul lui Bonnie „Mamaw” Vance, intr-un film ce ne oferă o imagine intimă din drama unei familii din mijlocul Americii. Filmul este regizat de Ron Howard, bazat pe memoriile omonime din 2016 ale lui J. D. Vance. Close nu este prima actriță care marchează o astfel de ”performanță”. Alte două staruri, Amy Irving și James Coco, au primit nominalizări la ambele trofee în același an. Sandra Bullock câștiga Oscarul pentru cea mai bună actriță în filmul The Blind Side, în același an în care primea și la Zmeura de Aur, dar pentru filmul All About Steve.
Chadwick Boseman, nominalizat la Oscar post-mortem
Moartea fulgerătoare a lui Chadwick Boseman a șocat industria și i-a îndurerat pe fani. În august 2020, actorul pierdea lupta cu cancerul, fără ca nimeni să știe cât de grav bolnav era. A lăsat moștenire două interpretări senzaționale, în Da 5 bloods și Ma Rainey’s Black Bottom, pentru care a și primit nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor. Astfel, Boseman a devenit al șaptelea actor din istorie nominalizat la Oscar post mortem. Heath Ledger și Peter Finch sunt singurii actori premiați după moartea acestora. În film, Boseman joacă rolul unui talentat trompetist, și după părerea mea, a pus tot sufletul în această interpretare. Chiar dacă filmul nu a reușit să mă impresioneze, nu poți rămâne indiferent în fața interpretării lui Boseman, care efectiv și-a dat tot sufletul și asta se simte, pentru că trece dincolo de ecran și îți atinge sufletul. Ceilalți sașe actori din istorie nominalizați post mortem la Oscar sunt: James Dean (East of Eden, 1955 și Giant, 1956); Spencer Tracy (Guess Who’s Coming to Dinner, 1967); Peter Finch (The Network, 1976); Ralph Richardson (Greystoke: The Legend of Tarzan, Lord of the Apes, 1984); Massimo Troisi (The Postman (Il Postino), 1995), Heath Ledger ( The Dark Knight, 2008).
Spike Lee, lăsat pe dinafara de Academia Americană de Film
Spike Lee este unul dintre cei mai apreciați regizori de la Hollywood, considerat poate cineastul cu cele mai realiste filme despre comunitatea afro-americană. Cu toate astea, Da 5 Bloods, a cărui regie o semnează si film în care joacă și Chadwick Boseman în unul dintre rolurile sale finale, nu a primit decât o nominalizare, și asta la categoria coloană sonoră, fiind omis complet de la categoriile importante. Cinefilii consideră că este o nedreptate că filmul lui Spike Lee nu a primit mai multe nominalizări. Spike Lee a primit un Oscar pentru întreaga carieră în 2015, devenind cea mai tânără persoana recompensată cu trofeul onorific, la 58 de ani. Abia în 2019, a primit primele nominalizări la Oscar: regie, film și scenariu adaptat, cu filmul the BlacKKKlansam, și l-a câștigat pentru scenariu adaptat.
Thomas Vinterberg, surpriza din categoria pentru cea mai bună regie
Regizorul danez Thomas Vinterberg a reușit să ne aducă unul dintre cele mai iubite filme din 2020 – Another Round, cu Mads Mikkelsen în rol principal, film ce are proiecții limitate și în România, în acest moment, în orașele unde sunt deschise cinematografele. Filmul său a primit nominalizare și la cel mai bun film străin, unde este considerat favorit (categorie la care este în cursă și România cu Colectiv), dar surpriza adevărată a fost nominalizarea sa pentru cel mai bun regizor. Povestea din spatele acestui film este impresionantă, am scris aici despre film și abia aștept să-l văd la cinema.

Rhiz Ahmed, primul actor de origine musulmană nominalizat la Oscar pentru rol principal
Alături de Steven Yeun, și actorul Rhiz Ahmed a reușit o performanță impresionantă la categoria cel mai bun actor în rol principal, devenind primul actor de origine musulmană nominalizat la Oscar în această categorie. Ahmed a primit unele dintre cele mai bune recenzii din cariera sa pentru filmul The Sound of Metal, nominalizat la Oscar. Înaintea lui, Omar Shariff si Marhershala Ali au mai fost nominalizați, dar pentru roluri secundar, Ali câștigând ambele nominalizări pentru rolurile din Green Book și Moonlight.
Mia Neal și Jamika Wilson, primele persoane de culoare nominalizate pentru cel mai bun machiaj
Mia Neal și Jamika Wilson au scris istorie, devenind primele persoane de culoare nominalizate la Oscar, în categoria cel mai bun machiaj, cu filmul ‘Ma Rainey’s Black Bottom’. Mia a fost responsabilă cu design-ul coafurilor și perucilor, iar Wilson este hair-styilist-ul personal al lui Viola Davis. Cele două împart nominalizarea cu make-up artistul Sergio Lopez-Rivera.
[…] CITEȘTE ȘI: PREMIILE OSCAR 2021. Momentele istorice, surprizele și controversele nominalizărilor din acest an […]
[…] CITEȘTE ȘI: PREMIILE OSCAR 2021. Momentele istorice, surprizele și controversele nominalizărilor din acest an […]
[…] la Premiile Oscar în categoria cel mai bun film străin, unde este nominalizată și Colectiv, primul film românesc din istorie nominalizat la Oscar, inclusiv în categoria Cel mai bun documentar, unde are mari șanse să […]