Acum fix 10 ani, chiar pe 16 iulie, Christopher Nolan lansa în cinematografele din întreaga lume filmul care avea să răstoarne lumea, așa cum o știm noi. Inception avea să devină rapid un film cult în rândul fanilor, un succes global de box-office, dar mai mult, avea să lase o amprentă puternică în cinematografie, fiind numit de către mulți cinefili filmul deceniului. Un film care ne dezvăluie interiorul minții, interiorul lumii viselor, cu o linie fină intre realitate și vis, continuă să ii lase perplecși pe mulți spectatori.
Cei de la Warner Bros pregătiseră o surpriză și în acest weekend, ne-am fi putut bucura de relansarea filmului în cinematografele din întreaga lume, cu ocazia aniversării a 10 ani de la premiera (16 iulie 2010, SUA), o mișcare smart de marketing, după ce deja mutaseră Tenet pentru finele lui iulie, apo pentru 12 august, în contextul crizei de coronavirus la nivel global. Situația s-a înrăutățit, din păcate, cam peste tot în lume, așa că mai așteptăm până când vom avea șansa să le vedem la cinema.
Toate filmele lui Nolan sunt bine făcute, bine executate, inteligente și speciale. Dar Inception este mai mult de atât, reprezintă în continuare un etalon în rândul blockbusterelor, la nivel de inovație cinematografică. Cu o idee originală, dar complexă, un look stylish, un cast extrem de popular, avându-l cap de afiș pe Leondaro DiCaprio, nu este de mirare că s-a creat o adevărată frenezie în jurul lui. Și acum ne întrebăm, dacă finalul se întămplă în vis sau în realitate?
Ca orice film care te marchează, ții minte perfect prima vizionare. Ei bine, îmi aduc aminte cum timp de 2 ore și ceva nu am respirat și nu m-am mișcat. Prima vizionare a fost copleșitoare și o experiență, în sine. Un film criptic, complicat, dezvoltat pe mai multe planuri și cu un final deschis, era de așteptat să genereze atât de multe discuții în rândul fanilor. Și astăzi, cinefilii încă dezbat diverse teorii asupra filmului si finalului.
Promovat cu două tagline-uri la fel de interesante și misterioase ca și filmul în sine – Your mind is the scene of the crime și The dream is real – Inception a reușit să rămână și astăzi un film enigmatic, ca în prima zi. Ideea unui hoț care fură informații și secrete prețioase din subconștientul oamenilor în timp ce aceștia visează este originală și captivantă.
Inception, filmul care ne-a răsturnat lumea. De ce a durat aproape un deceniu să poată fi făcut
După 10 ani de lansare, Inception este extrem de iubit de către comunitatea cinefililor. De altfel, este cel mai bine cotat film al deceniului trecut în top 250 IMDb, al celor mai bune filme din toate timpurile. Deși niciun alt titlu din deceniul trecut nu a reușit să se claseze în primele 10 poziții ale acestui top celebru, Inception s-a apropiat cel mai mult, fiind clasat pe locul 13.
Dar pe lângă asta, nivelul de complexitate, firul narativ desfășurat pe mai multe planuri, de tipul vis unui vis în vis și un final interpretabil, sunt elementele care încă îi fac pe fani să caute explicații.
Unii critici spun că Nolan excelează la capitolul inovație, al ideilor și al aspectului vizual, dar că nu prea reușeste să îți intre în suflet cu filmele sale. La o primă vedere, așa pare și poate fi descris stilul lui Nolan. Dar cred că în cazul lui, tocmai ideile provocatoare sunt cele care nasc o reacție în imaginația noastră, făcându-ne inima să bată cu ardoare și dorință de cunoaștere. Și, este și asta o emoție, nu? Ba din contră, Inception mi se pare că are o încărcătură emoțională semnificativă, prin prisma relației lui Cobb (Leondaro DiCaprio) cu soția acestuia (personaj interpretat de Marion Cotillard). De altfel, DiCaprio l-a ajutat pe Nolan să facă povestea mai emoționantă, iar timp de 2 luni s-au văzut și au făcut schimb de idei. La final, Nolan a declarat că ideile propuse de DiCaprio au contat substanțial și au îmbunătățit scenariul și l-a descris ca pe un actor profund și analitic. Poate nu știați, dar inaintea lui DiCaprio, alți doi mari actori au refuzat rolul: Brad Pitt și Will Smith. Nolan i-a dat 2 zile ca timp de răspuns lui Pitt, dar când actorul nu a dat niciun semn în timp util, Nolan a trecut la Will Smith, care a refuzat rolul, conform Hollywood Reporter.
Lui Nolan i-au trebuit 9 ani că să facă Inception așa cum și-a dorit. Regizorul britanic povestea în urmă cu 10 ani că inițial, ideea a pornit de la un film cu jafuri, dar și-a dat seama că acestui tip de film îi lipește emoția. ”Am vrut să explorez lumea viselor de mult, încă de la 16 ani am avut ideea, și să ofer publicului o poveste cu încărcătură emoțională, care să reprezinte lumea din interiorul minții unui om” spunea Nolan într-un interviu.
Cineastul le-a prezentat ideea scenariului celor de la Warner Bros. încă din 2001, dar simțea că pentru a merge mai departe cu acest proiect, avea nevoie să facă un alt mare film înainte, care să îi ofere experiență și pregătirea necesară pentru un blockbuster de o așa anvergură. Cu cât trecea timpul, cu atât înțelegea că acest film nu poate fi făcut cu un buget restrâns, la o scară redusă. Cu o acțiune care are loc predominant în mintea protagonistilor, Inception nu avea cum să fie altfel decât un film uriaș, pentru a putea avea impactul pe care l-a avut în cinematografie. Așa că a trecut la un alt film, Batman Begins, iar de aici au urmat multe alte filme prestigioase și de succes, printre care The Dark Knight sau The Prestige, ce i-au deschis calea spre a face Inception cu bugetul necesar. S-a dovedit că răbdarea lui Nolan a fost o virtute care a dat roade, ținând cont de rezultatul final și aprecierile primite atât din partea criticilor, cât și din partea fanilor. Și astăzi, fiecare vizionare a acestui film reușește să ne răstoarne lumea, așa cum o știm noi.

Fiecare personaj din Inception este cumva întruchiparea unui om din echipa filmului. Nolan nu a creat în mod intenționat roluri care reflectă joburile celor implicați în realizarea filmului, dar a recunoscut că alegoria filmului este „evidentă”. ”Modul de operare al echipei din film este foarte apropiat de modul în care a fost realizat filmul, chiar dacă intenția mea nu a fost să fac un film despre asta”. Cumva Cobb este regizorul, Arthur care ține lucrurile în mișcare, poate fi cumva asociat cu un producător, iar Ariadne, arhitectul viselor, poate fi scenograful.
În ceea ce privește efectele speciale, în acest film nu au fost atât de multe pe cât ai crede atunci când îl urmărești si vezi scenele cu gravitație zero, scara lui Penrose, holuri care se rotesc, orașe care se pliază etc. În loc să se folosească exclusiv de tehnica CGI, echipa lui Nolan a preferat să îmbine scenele reale, filmate prin metode practice, mixate cu animație. O scena greu de filmat a fost cea din limbo, în care clădirile se prăbușesc unele peste altele, pe malul mării. În total, au folosit doar 500 de efecte speciale, ceea ce este puțin în comparație cu alte filme asemănătoare, unde aproape toate scenele spectaculoase sunt realizate doar digital, cu ajutorul tehnologiei.
Cum a creat Hans Zimmer celebra coloană sonoră pornind de la două note muzicale al piesei „Non, Je Ne Regrette Rien” a lui Edith Piaf
După ce vezi Inception, nu ai cum să nu asociezi pentru totdeauna filmul și cu celebra piesă „Non, Je Ne Regrette Rien” a lui Edith Piaf. De altfel, la momentul respectiv, a devenit viral un video făcut de un fan, care a evidențiat similaritățile dintre coloana sonoară a lui Hans Zimmer și piesa lui Edith Piaf, cu măsura modificată, mai lentă. Celebrul compozitor a spus că nu a fost niciodată un secret sursa inspirației lui, mai ales că piesa lui Piaf este un fel de laitmotiv muzical al filmului și al relației de iubire dintre Cobb și Mal. Compozitorul a folosit chiar copia originală a cântecului, aflată în Arhivele Naționale Franceze, iar metoda a fost ca o operație, de extracție a celor două note, pe care ulterior le-a multiplicat și transformat în diferite variațiuni și subdiviziuni ale aceluiași cântec – folosite în funcție de nivelul la care se desfășura acțiunea, trecerea dintr-un vis în următorul – ce au condus la structura coloanei sonore.

Ce mi s-a părut interesant este faptul că deși Nolan alesese această piesă muzicală, cu mult timp înainte de a fi distribuită Marion Cotillard în rolul lui Mal, regizorul a fost la un pas să renunțe la utilizarea piesei, întrucât Marion Cotillard tocmai câștigase premiul Oscar pentru intepretarea lui Edith Piaf în La Vie En Rose. Dar în final, a fost convins să păstreze cântecul de către Hans Zimmer, care a construit întreaga coloană sonoră în jurul lui.
Personal, mi se pare una dintre cele mai interesante și captivante coloane sonore din toate timpurile, iar piesa Time, de la final, este una dintre cele mai apropiate sufletului meu din toată compoziția lui Hans Zimmer, alături de Now We Are Free din Gladiatorul.
Visul unui vis într-un vis
Inception este un film smart, de acțiune, arată ca un James Bond și mai elevat. Toate filmele lui Nolan sunt elegante, din punct de vedere al stilului vizual, întotdeauna beneficiază de prezența unor nume mari în distribuție, care îl ajută mult în a spori popularitatea în rândul publicului larg. Știi că atunci când îl ai pe DiCaprio cap de afiș, filmul tău va fi vizionat, fiind unul dintre cele mai mari staruri, dar și printre cei mai apreciați actori. Sigur, Nolan are tot felul de artificii ce țin de marketing și promovare prin care reușeste să creeze un hype uriaș în jurul filmelor sale și parcă asemeni scenariului său, ne implantează încă dinainte să știm despre ce e vorba, dorința de a-i vedea filmele. E făcut de Nolan, vrei să vezi filmul!

Deși în rândul fanilor este foarte bine cotat și apreciat filmul, lăsând la o parte topurile unde domină în popularitate, Inception și-a atras și critici, care consideră că este un film overrated, mult prea apreciat, din motive comerciale, ce au mai puțin legătură cu filmul în sine, cum este construit scenariul și ce reprezintă, pănă la urmă. Cei mai cârcotași spun că este doar un film inteligent, bine filmat, cu o distribuție bună, dar departe de a fi genial, fiind un paradox în sine: pe alocuri extrem de interesant si provocator la nivel ideatic, dar pe alta parte destul de încurcat, haotic, un mix de genuri de film, pe care Nolan nu a știut cum să-l balanseze.
Dar Inception a trecut și va trece testul timpului, iar Nolan merită apreciat nu numai pentru regie, ci și pentru scenariul pe care l-a scris, oferindu-ne o poveste originală și sofisticată. La fiecare vizionare a filmului, mai descoperi câte un detaliu care ți-a scăpat anterior, mai pui câte o bucățică în puzzle, în încercarea de a-i afla adevărata însemnătate. Inception a schimbat percepția publicului cu privire la genul filmelor de acțiune, demonstrând că Hollywood-ul poate realiza astfel de producții de acțiune, centrate în mod egal in jurul unui scenariu inteligent cât și în jurul unor scene care îți taie respirația și a unor cascadorii spectaculoase.
In weekend, vă propun să vă adânciți în vis și să urmăriți Inception. The dream is real…:)
[…] (2010)- How to Build DreamsRegie: Christopher NolanDirector de imagine: Wally PfisterNolan ne-a răsturnat lumea definitiv cu Inception, considerat cel mai bun film al ultimului deceniu. Inception avea să […]