Falling: unul dintre cele mai bune și puternice filme ale anului

Puternic, emoționant și extrem de bine jucat, Falling/Ali(e)nare este unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în acest an.

Debutul regizoral al lui Viggo Mortensen este sublim, cu o artă cinematografică impresionantă, dar punctele forte ale acestui film sunt modul onest în care este spusă povestea, dar mai ales interpretările celor două staruri: Lance Henriksen și Viggo Mortensen.

Viggo Mortensen s-a inspirat pentru acest film din propria viață și propriile trăiri. Și-a așternut gândurile pe foaie în avion, după înmormântarea mamei sale, iar ambii săi părinți au suferit de demență. Este regizor, scenarist, co-producător și star în rol secundar.

La 62 de ani, Viggo ne arată măiestria sa ca cineast. Culmea, acesta nu și-a dorit să joace în film, ci să rămână în spatele camerelor, dar pentru că bugetul acestui film era foarte mic și nu prea găsea un actor pentru personajul lui John, acesta a decis să preia el rolul și a lucrat pe gratis.

Falling/Ali(e)nare aduce în prim plan ciocnirea dintre două generații complet diferite, între care se adâncește o prăpastie de mentalitate, de obiceiuri și mai ales de principii după care își guvernează viața.

Descoperim povestea a două generaţii ce nu pot exista una fără alta: tată și fiu, trecut și prezent, răni deschise și moduri diferite de a vedea viața. John (Viggo Mortensen) locuiește cu partenerul său Eric și fiica lor adoptivă în sudul Californiei.

Atunci când bătrânul său tată Willis (Lance Henriksen) vine în Los Angeles, cele două lumi diferite ale acestora se întrepătrund. Între conflict și acceptare, cu situaţii amuzante sau crunte, viețile lor nu mai pot continua în același ritm.

CITEȘTE ȘI: Povestea din spatele filmului Falling, Ce l-a convins pe Viggo Mortensen să debuteze ca regizor cu acest film

Toți am avut discuții în familie, tensiuni sau am trăit tragedii. Suma tuturor acestor lucruri ne marchează, ne schimbă, și într-un final ajunge să ne definească. Cum să iubești un om care urăște totul la tine, care nu te apreciază sau care te anulează uman pentru că ai altă orientare sexuală?

Falling ne arată delicat, intim și copleșitor câte lucruri putem îndura din iubire, dar și cum suntem suma unor lucruri care ni se întâmplă de-a lungul vieții. Unii aleg să vadă Urâtul, alții aleg să vadă în orice Frumosul, ține de noi cum ne construim perspectiva pentru a putea găsi fericirea.

Acțiunea se desfășoară gradual, lent, dar la fiecare pas simți că va urma o furtună. Iar momentul în care John explodează, resimți cum transmite un ocean de regrete, tristețe, neputință, dar și multă iubire. De multe ori, fix oamenii pe care îi iubim cel mai tare, ne rănesc sau îi rănim.

Acesta este poate cel mai uman rol din cariera lui Mortensen, care joacă atât de echilibrat, cu multă răbdare și bunătate rolul fiului care încearcă să treacă peste toate lucrurile urate pe care le face tatăl său, pentru că în final, îl iubește și ii iartă multe pentru că vede că tatăl său începe să aibă pierderi de memorie.

Îl admir pe Viggo pentru curajul pe care l-a avut portretizând rolul unui bărbat gay, dar toată cariera lui Mortensen a fost în afara tiparelor.

Dar, a venit momentul să vorbim despre Lance Henriksen, pe care l-am iubit din prima secundâ, când l-am văzut prima oară, în serialul Millennium.

La 81 de ani, acesta și-a păstrat aceeași forță actoricească și carismă. În antiteză cu personajul lui Viggo, Lances strălucește în absolut orice scenă, iar eu personal consider că ambii actori ar merita să fie nominalizați la Oscar.

În timp ce mă uitam la film, am avut momente în care efectiv nu-l mai suportat pe Willis, interpretat magistral de către Lance Henriksen, oferindu-ne în acest film rolul vieții sale. Scenele derulate în fața ochilor aprindeau amintiri puternice în suflet și anumite răni pe care credeam că le-am închis.

Dacă ai pierdut un părinte sau ai trecut printr-o tragedie, acest film îți va atinge sufletul. Ce mi-a plăcut a fost faptul că atunci când am părăsit sala de cinema, nu m-am simțit încărcată, ci am simțit o senzație de fericire că am ieșit de la un film foarte bun.

Am lăcrimat de mai multe ori, am râs cand nu mă așteptam, m-am minunat de cat de real, autentic si puternic este filmul lui Viggo. Așa că vă invit din toată inima incepând din acest weekend să mergeți la cinema și să vedeți acest film.