Nomadland este considerat unul dintre marii favoriți din acest an la Oscar pentru Best Picture. Regizat de Chloé Zhao, și cu Frances McDormand în rolul principal, a luat cam toate premiile importante până acum, devenind primul film care câștigă marele trofeu atât la Festivalul de Film de la Veneția (Golden Lion), cât și la Festivalul de Film de la Toronto (People’s Choice Award). Filmul aduce în prim plan povestea americanilor de rând care au piedut totul după Marea Recesiune din 2008, așa-numiții nomazi, care au pornit prin SUA cu rulota și au refuzat să se lase doborâți, descoperind o comunitate și un nou stil de viață.
În acest an, Nomadland a obținut 6 nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță și cel mai bun scenariu adaptat. Filmul are la bază romanul Nomadland: Surviving America in the Twenty-First Century, al jurnalistei Jessica Bruder. În anii de documentare pentru romanul său, jurnalista a petrecut mult timp în mijlocul nomazilor pentru a le înțelege motivațiile și de ce au ajuns aici.
”I’m not homeless. I’m just houseless. Not the same thing, right?” (Nomadland, r: Chloe Zhao)
Cum supraviețuiești în America secolului XXI
În mitologia Visului American, pensionarea ar trebui să fie sinonimă cu bucuria timpului liber și o garanție financiară asigurată de zeci de ani muncă. Dar nu și pentru zeci de mii de americani ale căror economii s-au dus pe apa sâmbetei din cauza Marei Recesiuni. 2008 a fost anul celei mai mari crize economice, ce a afectat oamenii pe plan mondial. În SUA, multi dintre cei cu vârste înaintate au fost nevoiți să-și găsească mai multe slujbe, dar instabilitatea economică nu le garanta că vor rămâne în aceste job-uri. Așa au ajuns, de exemplu, pensionari să lucreze pentru Amazon, ca să-și câștige un minimum al existenței. Tocmai pentru că totul era atât de volatil pe piața muncii, aceștia s-au văzut nevoiți să străbată America, din stat în stat, cu rulota, în speranța că la un moment dat vor găsi ceva stabil. Bunici s-au văzut nevoiți să își caute un job pentru a supraviețui, dar și pentru a-și ajuta familiile; alții, cândva bogați, ce se învârteau în cercurile înalte, au pierdut totul și au ajuns să vândă hamburgeri ca să poată trăi. Cumva, în comunitatea nomazilor, toți oamenii împărtășesc aceeași dramă, deși provin din medii diferite. Alții au pierdut toate economiile, familiile s-a destrămat și au rămas pe drumuri după divorț. Ce fac toți acești oameni care sunt condamnați să traiască după ce au pierdut totul?
SUA nu au fost niciodată o țară corectă, oricâte discursuri patriotice vedem la Hollywood. Diferențele mari sociale și economice duc la prăpastii uriașe între americani, lucru valabil și în alte țări. Statele Unite au o reputație îndelungată pentru toleranța excepțională la inegalitatea veniturilor, explicată prin nivelurile ridicate de mobilitate socială. Această combinație stă la baza visului american – conceput inițial de Thomas Jefferson ca dreptul egal al fiecărui cetățean la viață, libertate și căutarea fericirii. Acest vis nu se referă la rezultate garantate, desigur, ci la căutarea oportunităților. Cu toate acestea, oportunitatea de a trăi visul american este mult mai puțin împărtășită astăzi decât era acum câteva decenii. În timp ce 90% dintre copiii născuți în 1940 au ajuns la un nivel mai ridicat al distribuției veniturilor decât părinții lor, doar 40% dintre cei născuți în 1980 au făcut acest lucru. Visul American, pe care generații întregi au vrut și unii au reușit să-l transforme în realitate, a ajuns în ultimele decenii tot mai aproape de un concept abstract și nerealizabil. Iar după criza economică din 2008, SUA au rămas cu un handicap social care a dus la ideea că Visul American este intangibil în secolul XXI pentru majoritatea cetățenilor americani. În 2016, doar 38% dintre americani mai credeau în posibilitatea ca moștenitorii lor, copiii lor să trăiască mai bine decât ei.
CITEȘTE ȘI: PREMIILE OSCAR 2021. Momentele istorice, surprizele și controversele nominalizărilor din acest an
Filmul lui Chloé Zhao ne arată această America invizibilă, despre care înșiși americanii nu vorbesc sau se prefac că nu îi văd. Eroina filmului, Fern ( Frances McDormand, nominalizată la Oscar pentru acest rol) își trăiește viața pe drumuri, schimbând joburi, în timp ce devine parte a comunității nomade. Aici cunoaște alți oameni care trec prin aceleași greutăți, dar care încearcă să se adapteze la noua viață, la noua normalitate. Prin personajul lui Fern, Zhao ne introduce în lumea acestor nomazi, în film fiind prezenți și oameni din aceste comunități. ”Fern ne poartă alături de ea în această călătorie, descoperim prin ochii ei comunitatea reală și le aflăm poveștile lor, ea fiind metafora acestor oameni” declara autoarea romanului ce stă la baza filmului, într-un interviu pentru publicația TIME.

Fern are 60 de ani, este văduvă și este nevoită să plece din orășelul ei din Nevada, din cauza prăbușirii economice. Refuză să se dea bătută și caută un loc unde să-și poată reface viața. Pornește la drum cu rulota, devnită acum casa ei, trăind ca un nomad, într-o comunitate în care și alti oameni au trecut prin greutățile ei (majoritatea non-actori, în film) printre peisajele superbe ale Americii, care evocă singurătatea sufletelor acestor oameni. Chloé Zhao expune dramele acestor oameni în două moduri cinematografice: cel ficțional și cel asemănător unui documentar. Este un mod de expunere ce ne permite nu doar să observăm de la distanță, ci să trăim discret și intim existența acestor oameni, ce duc un trai departe de capitalism, dar cumva consecință a capitalismului. Fără internet, fără politică, fără prea multe obiecte și gadget-uri, aceși nomazi parcă surprind spiritul vieții în sine, atemporal și aspațial.
După ce a câștigat marele trofeu la Festivalul de Film de la Veneția, interesul cinefililor pentru acest film a crescut tot mai mult, iar recenziile pozitive și trofeele câștigate în acest circuit de festivaluri l-au poziționat ca fiind marele favorit la Oscar pentru cel mai bun film. Pentru mulți, vizionarea lui Nomadland a fost precum o alunecare într-un tunel plin de sentimente amestecate: dor, neliniște, apartenență, pierdere, dorința de a te simți copleșit de vastitate, efectul unei conversației dezarmante. Limita fină dintre personaje fictive și cele reale se pierde în acest film, Fren fiind liantul dintre lumea compoziției cinematografice și lumea reală, atât de poetică, dureroasă, dar care nu-și pierde frumusețea nici în cele mai negre momente.
CITEȘTE SI: PREMIILE OSCAR 2021. Lista completă a nominalizaților la Oscar
Frances McDormand, nomada cinematografiei contemporane
Nu putem vorbi despre acest film fără să nu vorbim despre actrița principală, Frances McDormand. Cunoscută publicului larg din colaborările dese cu frații Coen (este, de altfel, căsătorită cu Joel Coen din 1984) în filme de succes precum Fargo, Raising Arizona, The Man Who Wasn’t There, Blood Simple, Burn After Reading, dar și filme precum Moonrise Kingdom, Promised Land, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri. A câștigat până acum două trofee Oscar, ambele pentru rol principal, în Fargo și Three Billboards Outside Ebbing, Missouri (rol scris special pentru ea). De la film la film, precum o nomadă, Frances ne poartă cu ea în această călătorie cinematografică magnifică pe care o descoperim prin personajele ei.
Ceea ce îmi place cel mai mult la Frances este autenticitatea. Când o vezi pe ecran, știi că personajele ei vor fi reale, ancorate în realitate. Tocmai de aceea, prin forța actoricească, reușeste să se piardă în fiecare rol, fără artificii. McDormand este o actriță discretă, care trăiește departe de viața glamour de la Hollywood. Și-a dorit să fie actor, nu star. Prin personajele ei, creează o conexiune puternică cu publicul, ajungi să crezi că o cunoști prin intermediul rolurilor ei. Are apariții rare în public, iar când vine pe covorul roșu, rămâne naturală, glamour-ul ei fiind zâmbetul. Prima dată când a întâlnit-o pe Chloé Zhao a fost în 2018, au început să vorbească despre film, iar primul lucru pe care Frances l-a adus în discuție a fost ”vreau să fiu relevantă, crezi ca sunt?” Avea 60 de ani, și deși tocmai urma să câștige al doilea premiu Oscar din cariera ei, Frances se gândea deja că la vârsta asta, oportunitățile apar mai greu. De altfel, acesta a fost și unul dintre motivele pentru care a devenit și producător.

Chloé Zhao, în vârstă de 38 de ani, născută în China, a făcut poate unul dintre cele mai reale filme despre cultura americană și destrămarea marelui Vis American, care încă ține viu spiritul Americii, chiar dacă este din ce în ce mai șubrezit. Nici n-a stat pe gânduri când a fost nevoie să aleagă actrița potrivită. Zhoe este conștientă de cât de problematică este vârsta în această industrie de la Hollywood, în căutare continuă a tinereții veșnice. O actriță de 40 de ani este considerată deja bătrână, iar la 60 de ani deja te întrebi dacă telefonul va mai suna vreodată. Lucrurile s-au mai schimbat în ultimii ani, dar per ansamblu, aceste idei se propagă destul de mult în continuare. McDormand nu își ascunde ridurile, nu caută tinerețea veșnică, iar asta o face pentru totdeauna relevantă și autentică. Zhao a ales să îi ofere lui Frances un rol prin care o descoperim pe Fren, personajul filmului, iar Fren ne permite să o descoperim pe Fran.
Însă, istoria o va ține minte mereu drept Marge, polițista veselă, inteligentă și curajoasă din Fargo. Într-un interviu, Frances McDormand spunea că încă din copilărie a fost atrasă de actorie, în forma pură. Dar a observat și o problemă, a rolurilor feminine și cum erau portretizate pe marele ecrane. De aceea i-a spus soțului ei, Joel Coen , unul dintre celebrii frați Coen, de ce nu scriu roluri mai bune pentru femei? Sau să scrie roluri pentru bărbați, dar să o lase pe ea să joace. 12 ani mai târziu de la debutul ei pe ecrane, Blood Simple, ce era regizt de Ethan Coen, cei doi i-au oferit bijuteria carierei ei cinematografice: Marge, în Fargo. Rolul a făcut-o faimoasă, lucru pe care l-a evitat tot timpul, în mod ironic. ”Am făcut un efort timp de 10 ani să nu am apariții în presă sau publice, decizie pe care mulți au considerat-o periculoasă pentru cariera mea, mai ales ca actriță. Dar, a meritat, tocmai din motivele pentru care mi-am dorit asta. Am păstrat un mister în jurul meu, ce m-a ajutat ca atunci când joc un rol, să duc publicul cu mine într-o călătorie în locuri unde o persoană care este mereu în reviste sau vinde imaginea unui parfum nu ar fi putut” a declarat Frances despre decizia de a sta departe de celebritate.
Pentru Frances, succesul interpretării ei în Nomadland este datorat tocmai acestui fapt, al deciziei sale de nu fi sub lumina reflectoarelor în afara filmelor sale. ”De aceea funcționează acest film, și Chloe a avut curajul de a merge cu mine înainte, pentru ceea ce am creat în toți acești ani, nu doar ca actor, ci și în viața personală”.
[…] CITEȘTE ȘI: Nomadland, filmul care ne arată America Invizibilă. Cum s-a destrămat visul american în secolul … […]
[…] în America invizibilă, în care visul American este demult destrămat. Puteți afla aici întreaga poveste din film. Iar din 28 mai, vă puteți bucura de vizionarea lui la cinema, pe […]
[…] CITEȘTE ȘI: Frances McDormand, nomada cinematografiei contemporane […]