Gigantul condus de Jeff Bezos, Amazon, intenționează să facă o ofertă studioului MGM. Conform Variety, Amazon le oferă celor de la MGM 9 miliarde de dolari. În industrie, zvonul că cei de la MGM caută un cumpărător umbla de ceva vreme, neavând însă o ofertă finalizată.
Negocierea este condusă de către Mike Hopkins, vicepreședintele Amazon Studios și Amazon Prime, direct cu Kevin Ulrich, seful boardului MGM Studios. Prima informație despre posibila achiziție a apărut la începutul săptămânii, când se vehicula o suma între 7 și 10 miliarde de dolari.
MGM deține în portofoliu titluri precum franciza James Bond, Rocky, RoboCop, Pink Panther, The Silence of the Lambs, The Magnificent Seven sau seriale de succes precum Stargate, Vikings, Fargo, The Handmaid’s Tale, Fame.
Pentru Amazon, media este o parte relativ mică a imperiului său uriaș, dar reprezintă un segment de afaceri cu creștere rapidă. În 2020, compania a cheltuit 11 miliarde de dolari pentru emisiuni TV, filme și muzică pentru serviciile Prime – în creștere cu 40% față de anul precedent.
Istoria unuia dintre cele mai mari studiouri de film de la Hollywood
MGM a fost fondat în 1924, fiind unul dintre primele mari cinci studiouri de la Hollywood dar și cel mai bogat studio de la acea vreme. Grandoarea, opulența și luxul erau printre elementele ce defineau cultura de business și bineînțeles, dorința de a aduce publicului filme mari, cu decoruri impresionante.
În aprilie 1924, Marcus Loew, deținătorul lanțului de cinematografe Loew’s Theaters, a fuzionat Metro Pictures, Goldwyn Pictures Corporation (deținut de Samuel Goldwyn) și Mayer Pictures pentru a crea Metro-Goldwyn-Mayer sub supravegherea lui Nicholas Schenck din New York. Ocupând poziția de Vice-președinte și director de producție, Louis B. Mayer a avut practic ultimul cuvânt în tot ce era legat de MGM pentru următorii 27 de ani.
Culmea, nu americanii dețineau puterea la Hollywood, ci famillile est-europene. Chiar dacă pae greu de crezu, Hollywood-ul își are cea mai importantă origine intr-o arie de mai putin de 500 de kilometri patrati din centrul si estul Europei. Samuel Goldwyn, William Fox, Adolph Zukor. Louis B. Mayer, Harry, Albert, Samuel si Jack Warner erau străini care fie, s-au născut in Polonia, Ungaria, Germania sau Belarusul de astăzi și toți au emigrat in America încercând să-și contruiască o viață mai bună, ferită de aversiunea față de evrei din Europa acelor timpuri. Ei au fondat ani mai tarziu cinci dintre cele mai mari studiouri care au dominat și domină și astăzi lumea filmului: Universal, Paramount, MGM, Fox si Warner.
”Mai multe stele decât sunt pe cer” – acesta a fost motto-ul celor de la MGM, căruia i-au trecut pragul staruri de diferite naţii, personalităţi marcante – cel puţin pe coperta revistelor, în literatura de specialitate şi în filmele promoţionale – uniti d un singur scop: distrarea omului de rând.
Printre starurile celebre care au făcut carieră la MGM, între anii ’30 și ’40, se numără Clark Gable, Elizabeth Taylor, Richard Burton, Fred Astaire, Spencer Tracy, Katharine Hepburn, Judy Garland, Mickey Rooney, Greer Garson, Ronald Colman, Lana Turner, Jean Harlow și Ronald Reagan sau Nancy Davis.