Ca toată lumea, mi-am petrecut ultimele 3 luni mai mult în casă, așa că am avut ocazia să revăd câteva filme ce mi-au plăcut mult sau au influențat cinematografia.
Astfel, am ajuns să fac trei maratoane, urmărind trei trilogii care au scris istorie: The Lord of the Rings, The Hobbit și The Matrix.
Nu este prima dată când le revăd de la apariția lor, dar de fiecare dată m-am bucurat cu aceeași intensitate, în special revăzând Lord of The Rings sau Matrix.
Per total, Lord of the Rings si Matrix, care sunt cele mai vechi, fiind lansate în perioada 1999-2003 versus The Hobbit (2012-2014), au îmbătrânit frumos, în sensul că vizual încă fac față cu brio avansului tehnologic ce a avut loc cu o viteză accelerată de la momentul lansării lor și până în prezent. Sigur, diferența se vede în The Hobbit, unde Peter Jackson a încercat să revolutioneze cinematografia, filmând cadrele cu 48fps, în loc de 24 fps, cum se obișnuiește în mod tradițional. Mai jos, voi descrie pe scurt experiența vizionării fiecărei trilogii, la mai mulți ani de la premiera lor.
The Hobbit (2012-2014)
Pentru a avea continuitatea poveștii, înainte de LOTR, am revăzut și trilogia The Hobbit, ce are loc înainte de evenimentele din Stăpânul Inelelor. Și bine am făcut, pentru că sunt bine interconectate și la prima vizionare, mi-au scăpat anumite detalii ce legau poveștile intre ele.
Ce mi-a plăcut:
Vizual, arată foarte bine, avansul tehnologic își spune cuvântul. Au trecut doar 8 ani de la primul film, așa că nu a apucat prea mult să se învechească. Primul lucru pe care il observi este claritatea imaginilor, efectiv se văd ca lacrima, iar culorile sunt foarte vii. Sigur, spre deosebire de LOTR, The Hobbit are alte filtre și de aici și paleta de culori puțin diferită pe alocuri. Mi-aduc aminte că în cinematograf, când l-am văzut prima dată, în IMAX, unele decoruri mi se păreau destul de false, ca de carton, iar miscările mi se păreau nefirești din cauza frame-urilor pe secunde, dublate ca număr. Pe televizor, parcă nu mai era atât de vizibil acest efect, ceea ce mi-a făcut mai ușoară vizionarea.
Universul rămâne la fel de fascinant, și este redat absolut superb de către Peter Jackson. Atmosfera de basm, de poveste din LOTR și The Hobbit este unul dintre lucrurile care m-a făcut să mă îndrăgostesc de aceste filme de la prima vizionare.
Smaug este unul dintre cele mai captivante personaje, inclusiv Peter Jackson a recunoscut cât de mult a lucrat la realizarea lui, pentru a-i impresionat pe cinefili. Deși originea lui se află în roman, Jackson a dorit să le ofere altceva fanilor, diferit de alți dragoni ce fuseseră reprezentați în cinematografie până atunci. „L-am văzut pe Smaug ca pe un psihopat paranoic. El are poftă pentru aur, este o dorinta pe care el nu si-o poate explica. De 200 de ani, el a stat înconjurat de aur, așteptând ca cineva sa vină”, explica Jackson în 2012 pentru revista Entertainment Weekly. Regizorul a declarat că și-a imaginat dragonul la dimensiuni impresionate, cu un corp de mărimea unui Boeing 747 pentru a fi cât mai înfricosător. Cert este că i-a ieșit și vocea lui Benedict Cumberbatch nici că putea fi mai potrivită, actorul britanic reușind să ii ofere personalitate și să inspire teamă.
Martin Freeman. Mi s-a părut o alegere perfectă în rolul hobbit-ului Bilbo Baggins, este bun și șiret în același timp, curajos, loial și te face să pleci cu el în aventura periculoasă pe care o trăiește. Peter Jackson spunea despre el, când l-a intâlnit, ca s-a născut pentru acest rol, fiind actorul perfect. Acesta l-a descris pe Freeman ca fiind amuzant, surprinzător, inteligent și curajos, precum eroul său din film, Bilbo.
Ce nu mi-a plăcut: ca o notă generală, trilogia The Hobbit parcă nu mai are aceeași conexiune puternică între personaje, nu transmite aceeași emoție. Mai mult, anumite legături sunt forțate, exemplu fiind relația de iubire dintre Tauriel și Kili, neverosimilă și parcă înghesuită la grămadă, pe fugă, în film. Impresia generală este că Peter Jackson s-a concentrat mai mult pe tehnologie și efecte vizuale de această dată, decât pe dezvoltarea personajelor si a construirii relației dintre ele. Personajele sunt interesante, actorii fac o treabă bună, dar parcă nu mai regăsești emoția din LOTR, care să te facă să te întorci mereu in Middle Earth.
Lord of the Rings (2001-2003)
Aș putea revedea această trilogie de zeci de ori. Fiecare revizionare îmi aduce aminte de ce m-am îndrăgostit de aceste film și ce poveste nemuritoare a reușit J.R.R Tolkien să scrie, iar Peter Jackson să o facă să prindă viață. Nu cred că era un om mai potrivit. După 19 ani de la primul film, LOTR va rămâne în istorie. Întreaga trilogie a adunat 30 de premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film (The Return of The King, 2003)
Ce mi-a plăcut:
Sincer, îmi place aproape tot, de la modul în care a fost realizat, la coloana sonoră, care este un personaj în sine. Compozitorul Howard Shore s-a documentat, a fost pe platou și a surprins anumite detalii astfel încât să reprezinte in muzica sa diferite culturi, locuri și să o personalizeze în funcție de momentul expus din scenariu. Cea mai marte parte a coloanei sonore este interpretată de London Philharmonic Orchestra. Nu e de mirare că a fost votată 6 ani la rând drept cea mai buna coloană sonoră de film din toate timpurile, depășind Gladiatorul sau Lista lui Schindler.
Mi-a plăcut că din primele secvențe ești băgat în poveste, în Universul din Middle Earth si Bag End. Atmosfera fantasy este impresionantă și cred că, în continuare, LOTR va rămâne cea mai buna trilogie fantasy creată vreodată. Are un farmec aparte, inexplicabil, care te face să te pierzi în lumea amuzantă, întunecată, periculoasă și fascinantă din Middle Earth.
Personajele sunt foarte bine creionate, și nu știu cum a reușit, dar simți din primele secvente legătura dintre ele, emoția și prietenia. Il iubești pe Gandalf, Frodo te emoționează cu a lui povară și durere, Pippin, Merry si Sam sunt întruchiparea prieteniei, iar Aragorn este eroul alături de care ai pleca în orice bătălie, Arwen te face să îți dorești să fii elf și lista poate continua cu orice personaj, de la Gollum la Galadriel, în fiecare regăsești ceva fascinant.
Atenția la detalii. M-am uitat cu mare atenție la scenele de luptă și aproape că nu am găsit vreun defect, ceea ce arată cu câtă migală s-a muncit. Spre deosebire de alte filme cu efecte speciale, totul se simte la locul lui, nu vezi lucruri care să nu pară la locul lor sau erori de montaj. Cu doar 90 de milioane de dolari buget total pentru toate cele 3 filme, este impresionant ce a ieșit. Insă, întreaga echipă a avut timp la dispoziție și au filmat enorm, la final fiind folositi 1824 de km de rolă cinematografică, din care au rămas cele 11 ore și 26 de minute ce formează ediția extended a trilogiei Lord of the Rings/Stăpânul Inelelor.
Aș putea scrie ore în șir despre această serie, pentru că și după 20 de ani la lansare, rămâne una dintre poveștile mele preferate din cinematografie. nu pot decât să vă recomand să o revedeți cu încredere și să-mi scrieți apoi în comentarii dacă și pe voi v-a prins vraja. Daca nu ați văzut incă, este un must, știti ce planuri de weekend aveți :).
The Matrix (1999-2003)
Pe 31 martie 1999, am aflat că realitate nu e reală. Toți eram conectați la Matrix…că să parafrez din tagline-urile filmului.
Mi-am propus și voi face un articol separat dedicat universului Matrix, sunt enorm de multe semnificații, simboluri, idei ce merită dezbătute. Cert este că Matrix rămâne unul dintre filmele mele preferate din toate timpurile, ce mi-a deschis ochii către cinematografie și m-a făcut să iubesc modul în care tehnologia influențează pozitiv arta cinematografică (în acest caz, cel puțin). Pentru mine, este unul dintre filmele care a schimbat lumea.
Ce mi–a plăcut:
Incă din primele secvente, mi-am readus aminte de atmosferă, de costume, de look-ul cool și bad-ass, asta la un palier superficial și accesibil. Apoi, cu cât avansa povestea primului film, au inceput să apară ideile filosofice. După Matrix, lumea nu a mai fost la fel… Si la mai bine de 20 de ani la premiera primului film din serie, rămâne unul dintre cele mai originale și captivante filme.
Efecte speciale. Cred că pentru toți cinefilii, una dintre cele mai memorabile scene văzute vreodată în filme, rămâne scena bullet time, prin care a fost inventată o noua tehnologie, cu același nume. A fost una dintre cele mai parodiate scene la moementul respectiv, dar astăzi descoperim acea tehnologie ca fiind un lucru absolut normal în blockbusterele zilelor noastre.
Ideile. Aveam 10 ani când s-a lansat Matrix, 11 când l-am văzut. Văzusem deja niște filme grele, care nu erau tocmai recomandate vârstei mele, dar tocmai acelea mi-au deschis apetitul pentru cinematografie :). Țin minte când l-am văzut prima dată, m-a șocat posibilitatea ideii că am trăi într-o realitate virtuală, creată de mașinării, și recunosc că m-a speriat. Dar mai mult decât teamă, am simțit fascinație, sete de cunoaștere. Vă dați seama că la vârsta aceea, nu am reușit să prind toate subtilitățile și ideile filosofice. Dar l-am tot revăzut și mulți ani a fost filmul meu preferat, pentru cum îmbină un film de acțiune, impecabil vizual, cool, cu un film filosofic, cu mesaje profunde religioase, culturale, sociale. Seria trece prin aproape toate curentele filosofice, ce necesită un bagaj larg de cunoștințe din domeniu. Toți ne uităm la Matrix și vedem același univers verde, costume negre din latex cool și sexy, arme, ochelari de soare ce au lansat o moda, un aer de effortless cool, dar….nu toți îl întelegem la fel. Poate asta m-a fascinat cel mai mult la creația fraților Wachowski (devenite surorile Wachoswki, între timp).
Simboluri. Realitatea ca un vis colectiv la care suntem toți conectați, numele lui Neo, un acronim al lui One (The One, Alesul), numele lui Trinity (Sfânta Treime), Morpheus – ca simbol al zeului visului, Zion, ca o reinterpretare a locului Sfânt, Ierusalim, ca orașul lui Dumnezeu, personajul Cypher ca un simbol al lui Lucifer și lista poate continua. Gășiti pe net zeci de site-uri și articole care explică vastul univers Matrix și simbolismul său; este interesant că de fiecare dată descoperi noi semnificații și astfel, universul Matrix se extinde ideatic.
Costumele. Cât de cool sunt Neo, Trinity si Morpheus în scenele de luptă, eram obsedată când eram mică și țin minte că mi-am luat același model de ochelari de soare. Inclusiv acum, la o nouă vizionare, mi se pare că nu și-au pierdut din farmec, reușind să creeze un univers vestimentar cyberpunk nemuritor.
Muzica. Coloana sonoră îmi inspiră anarhie, luptă, libertate, putere, rebeliune. Clubbed to Death rămâne una dintre piesele mele preferate până în ziua de azi. Muzică electronică at its best.
Ce nu mi-a plăcut:
Am simțit revăzând acum, că povara primului film a fost puțin cam mare pentru frații Wachowski, următoarele două părți nereușind să se ridice la înălțimea primului. Ultimul film din serie ar fi trebuit să ofere niște răspunsuri, pe care însă nu reușeste să o facă, ba chiar te lasă cu un aer amar, dezamăgitor. Petreci prea mult timp în Zion și prea puțin în Matrix, apar noi personaje, dar care nu sunt dezvoltate suficient și apar prea puțin persoanejele principale. Mi se par debalansate cele trei filme, dar nu pot decât să aștept cu entuziasm Matrix 4, mai ales că joacă și Keanu Reeves, și va fi interesant cum îl vor aduce înapoi pe Neo, ținând cont de cum s-a terminat trilogia.
Ca o concluzie, trilogia Matrix a îmbătrânit bine vizual, iar primul film rămâne un reper în cinematografia mondiala, un film care a schimbat lumea.
Toate cele trei trilogii revăzute au ceva aparte, special, și le recomand cu drag oricărui cinefil. Nu știu dacă or să vă placă toate, dar cu siguranță veți regăsi idei, pasaje, scene și secvente care vă vor cuceri pe vecie.
„You take the red pill – you stay in Wonderland, and I show you how deep the rabbit hole goes” Morpheus (Laurence Fishburne), in Matrix (1999)
[…] Matrix rămâne unul dintre filmele mele preferate. Am revăzut trilogia anul trecut și am scris aici despre cum a trecut testul […]