Începutul de an a adus destule filme bune pe platformele de streaming, ideale pentru această perioadă în care încă ești amorțit și te afli încă sub magia atmosferei de vacanță. Așa că am profitat și am văzut 3 filme intens așteptate printre cinefili.
Cele trei filme sunt The Pale Blue Eye (Netflix), White Noise (Netflix) și Amsterdam (Disney+). Niciunul dintre ele nu este o capodoperă, dar în fiecare dintre ele am găsit elemente care să-mi placă. Le detaliez puțin mai jos.
The Pale Blue Eye
Platformă: Netflix
Regie: Scott Cooper
Distribuție: Christian Bale, Harry Melling, Gillian Anderson
Dintre toate aceste trei filme, The Pale Blue Eye este cel care mi-a plăcut cel mai mult. Poate și pentru că mi-era dor să văde un thiller gotic bine realizat, cu actiunea în secolul XIX. Și daca mai este și Christian Bale în distribuție, clar este un must-see pentru mine. În The Pale Blue Eye August Landor (Christian Bale), unul dintre cei mai buni detectivi din lume, este angajat să investigheze uciderea unui cadet din West Point. Dar când ajugne aici, lucrurile încep să i se pare bizare, la fel și strania tăcerea a celorlalți cadeți. Astfel, îl angajează pe unul dintre ei pentru a ajuta la dezlegarea cazului – un tânăr pe care lumea va ajunge să-l cunoască sub numele de Edgar Allan Poe (interpretat de Harry Melling). Este imposibil măcar să nu fi auzit de Edgar Allan Poe, unul dintre cei mai mari poeti americani, ce a trăit în prima jumătate a secolului XIX și a fost sursă de inspirație pentru foarte multe generații de poeți și scriitori. De altfel, mulți îl numesc maestrul macabrului, având o contribuție importantă în genul science-fiction și horror.
De ce mi-a plăcut The Pale Blue Eye: În primul rând, mă bagă într-o atmosferă misterioasă din epoca victoriană, de care eram oricum atrasa atât în literatură, cât și cinematografie. Apoi, duo-ul dintre Christian Bale și Harry Melling este senzațional și ține viu tot filmul. L-am observat pe Melling și în productiile The Devill all The Time, The Tragedy of Macbeth, The Queen’s Gambit (si, apropo, dacă nu știți de unde aveți imaginea lui în minte de la inceput, dați înapoi vreo 10-12 ani pâna la primele filme din seria Harry Potter, el era verișorul nesuferit al lui Harry Potter.) In plus, regizorul Scott Cooper, cu care Bale se află la a treia colaborare, știe să creeze atmosfera și suspans, ceea ce te face să uiți de anumite scăpări sau neverosimilități din scenariu. Avem si plot twists, deci cam toate ingredientele unui film de gen sunt bifate. Per total, un film care merită văzut, mai ales de pasionații filmelor gotice sau misterioase, cu acțiune plasată în epoca victoriană. Nu inteleg de ce are o nota asa mica pe Imdb, eu va sfatuiesc sa va faceti singuri o impresie vizionându-l :). Chiar și non-fanilor le recomand filmul pentru distribuția foarte bine aleasă, atmosferă și jocul actorilor. Pe mine m-a lăsat cu dorința de a citi și descoperi mai multe despre Edgar Allan Poe. Și, incă o dată, Christian Bale demonstrează că poate juca orice, la fel de bine.
White Noise (2022)
Platformă: Netflix
Regie: Noah Baumbach
Distribuție: Adam Driver, Greta Gerwig, Don Cheadle
Sunt o fană a lui Adam Driver de când l-am văzut prima dată. Mi se pare că are un registru destul de larg, poate juca la fel de bine comedie sau dramă și personajele pe care le alege mi se pare mereu interesante, ciudate, dar care îți rămân întipărite în minte. Are ceva diferit și asta imi place. Iar în Marriage Story, prima sa colaborare cu regizorul Noah Baumbach, mi se pare că face cel mai bun rol al său de până acum.
Astfel, White Noise a fost pe lista filmelor așteptate încă de când am văzut primul trailer. White Noise este ecranizarea romanului cu același nume scris de Don DeLillo. Filmul aduce în prim plan povestea unei familii americane care se confruntă cu conflictele din viața de zi cu zi în timp ce analizează mistere universale precum dragostea, moartea și posibilitatea de a fi fericit într-o lume dominată de nesiguranță.
Este foarte greu să descrii White Noise, care interpune atât de mult teme și intrebări existențiale, pe care fiecare dintre noi ni le-am pus, măcar o dată. Povestea evoluează imprevizibil și se duce în mai multe directii, aducând teme filosofice într-o aparent viață banală de zi cu zi a unei familii americane. În esență, White Noise este o satiră despre Familia Americană, iar Noah Baumbach este un regizor care se pricepe de minune să ne dezvăluie lucruri mari despre viață din prisma perspectivelor unor oameni normali, de rând, ca mine și ca tine.
Cred că toți am meditat despre moarte, ne-am îngrozit la gândul că cel/cea iubit/iubită de lângă noi ar putea dispărea înaintea noastră. Ce ar fi mai tragic? Să mori tu inaintea lui/ei? Sau să moară el/ea înaintea ta? Eu de exemplu, aici am găsit similitudini cu personajul jucat de Greta Gerwig, care suferă cu adevărat de teama de moarte. Mi-am pus și eu multe întrebări profunde despre moarte, semnificația ei și golul lăsat în suflete. Cu moartea celor dragi înveți să trăieși, cu toate că o simți ca o invazie în sufletul tău, un gol care se instalează confortabil și nu mai pleacă niciodată.
Ce nu mi-a plăcut la film însă este faptul că aleargă pe mai multe piste după mai multe subiecte, fără să ofere profunzime cu adevărat niciunuia dintre ele. Nu am citit romanul încă, să pot compara, ce-i drept. În anumite momente este disproporționat, nu foarte bine inchegat, dar per total, așa cum se întâmplă în cazul lui Noah Baumbach, și eșecul este unul interesant, captivant. White Noise beneficiază mult mai ales de talentul actoricesc al eroilor principali și este plin de elemente captivante, dar care alcătuiesc un mic haos. Ca și viața noastră, suntem deseori loviți de haos atunci când ne așteptăm mai puțin. Asta nu înseamnă ca povestea noastră nu este la fel de fermecătoare, ci că, în timp ce există tragicul, există loc si pentru comic. Si toate aceste elemente disruptive ne fac viața așa cum este: un haos în care credem că gestionăm situația, fiind stăpâni pe ea. Eh, de multe ori viața ne stăpânește pe noi, nu noi pe ea. De remarcat și genericul de final, care are o mulțime de nuante despre consumerism, cultul vieții și al morții. Încercați să vedeți White Noise, pune pe masă atât de multe teme actuale și frământări interioare, încât este imposibil să nu ne regăsim fiecare într-o bucățică din acest film.
Amsterdam
Platformă: Disney+
Regie: David O. Russell
Distribuție: Christian Bale, Margot Robbie, John David Washington
Din aceste trei filme, pentru mine Amsterdam a fost cel mai ușurel. Recunosc, nici stilul regizoral al lui David O. Rusell nu este neapărat pe gustul meu, mi se pare că face mereu același film, dar cu alți sau chiar aceiași actori. După producții apreciate precum Silver Linings Playbook, American Hustle sau Joy, David O. Russell ne propune în Amsterdam o poveste misterioasă, tipică Sherlock Holmes. Ar putea fi comparat, pe alocuri și cu Knives Out, ca stil.
Amsterdam aduce în prim plan trei prieteni, care, în anii 1930, sunt martori la o crimă, li se înscenează vina pentru ele și așa pornesc în a descoperi unul dintre cele mai scandaloase comploturi din istoria Americii. Povestea este inspirată din fapte reale.
Și de această dată, Russell a adunat unele dintre cele mai mari nume actuale: de la Christian Bale, Margot Robbie, John David Washington, la Mike Meyers sau Michael Shannon, care sunt pur și simplu delicioși în acest film. Dar șarmul tuturor acestori actori magnifici sau decorurile splendide, nu pot să contrabalanzeze total unui scenariu dezlânat, care abia dupa mai bine de jumatatea filmului pare că se așază mai bine. Per total, Amsterdam este un film plăcut, care te relaxează, chiar dacă nu este un film perfect. Poate și pentru că toți cei implicați au talent cu carul. Într-o seară friguroasă și ploioasă, Amsterdam aduce zâmbete și te transportă în mirajul anilor 30, atât de complicați, dar și fascinanți. Iar Christian Bale se pierde a mia oară în personajele sale, atât de bine joacă și mă convinge încă o dată că este unul dintre cei mai buni actori în viață.
