20 de scene cu o imagine excepțională din filmele mele preferate – Partea I

Sunt unele filme care îți rămân în memorie toată viața, fie printr-o scenă, fie printr-un dialog sau un personaj. Așa că vreau să vă prezint o parte dintre acele scene memorabile din punct de vedere vizual și estetic din filmele mele preferate. Aceasta va fi o serie de articole care ar putea răspunde la întrebarea ”care este prima scenă care îți vine în minte când te gândești la filmul x?” Unul dintre lucrurile cele mai fascinante în realizarea unui film mi se pare regia de imagine, modul în care poveștile capătă noi dimensiuni prin unghiurile de filmare alese, calitatea imaginii, încadrarea lor și mai ales, prin sentimentele pe care ni le provoacă aceste imagini, dar și impactul pe care îl au asupra noastră. Pentru mine, aceste scene sunt tablouri în mișcare, sunt amintiri vii pe care le-am trăit în sala de cinema sau în fața ecranului de acasa. Tocmai pentru că nu mă pot rezuma la 20 de astfel de momente, am ales să vi le prezint în mai multe episoade, fără o ordine anume, neapărat. Sper să regăsiți în aceste liste și scenele voastre preferate din punct de vedere al cinematografiei.

Atentie, s-ar putea sa fie mici spoilere daca nu ați văzut anumite filme!

Interstellar (2014) – Black Hole Scene
Regie: Christopher Nolan
Director de imagine: Hoyte Van Hoytema

Interstellar m-a lovit într-un moment delicat al vieții, pentru mine este un film intim, cu o temă care mi-a atins coarda sensibilă: dragostea, o forță la fel de puternică precum gravitația. Este unul dintre filmele mele preferate de la Christopher Nolan, pentru care am o slăbiciune și nu ratez ocazia dacă-l prind la tv. Vizionarea lui în sala de cinema este și acum o amintire puternică: eram în sala IMAX, fascinată de tot spectacolul cinematografic ce se desfășura pe marele ecran, și în același timp, am fost copleșită de o emoție puternică, ce nu m-a părăsit până la finalul filmului, când am fost invadată de lacrimi, ceea ce m-a surprins total. Este o scenă în acel film care cred că mă va emoționa de fiecare dată când voi viziona acest film. De altfel, este unul dintre filmele pe care mi-aș fi dorit foarte mult ca o persoană extrem de dragă mie și importantă în viața mea să fi apucat să-l vadă…Este greu să aleg o singură scenă spectaculoasă, pentru că întreg filmul merită această apreciere. Totuși, cred că scena în care echipajul intră în gaura neagră este antologică pentru cinematografia modernă.

Blade Runner (1982) – Opening Scene
Regie: Ridley Scott
Director de imagine: Jordan Cronenweth


Dacă îmi citiți blogul de ceva timp, știti deja că unul dintre filmele mele de suflet este Blade Runner. Am scris pe larg aici despre el. Poate una dintre cele mai influente scene din istoria cinematografiei în genul science-fiction este scena de deschidere de la Blade Runner. O scenă genială nu doar din punct de vedere vizual, ci și pentru că te bagă în atmosferă și din primele secunde știi că va urma un alt tip de film decât orice ai văzut înainte, un science-fiction noir. Phillip K. Dick a murit cu câteva luni inainte de lansarea filmului în cinematografe, dar apucase să vadă câteva secvențe, inclusiv scena de deschidere, până și el a fost a fost dat pe spate, deși se știa reticența lui față de Hollywood, un loc de care spunea că nu se va apropia vreodată. După ce a văzut 20 de minute din film, majoritatea scenelor cu efecte vizuale, Dick a declarat că ”au fost cele mai bune 20 de minute pe care le-am trăit vreodată. Efectiv, am ieșit șocat, când închid ochii încă vizualizez scena de deschidere…este ca și cum ai fi fost transpus în orașul suprem al viitorului, cu toate lucurile bune și rele care îl definesc.”


Life of Pi (2012)- The Big Fish Scene
Regie: Ang Lee
Director de imagine
: Claudio Miranda

Doamne, cât de mult mi-a plăcut ecranizarea lui Life of Pi, roman scris de Yann Martel. Ang Lee ne-a oferit o bijuterie, un film pe care îl iubești din primele cadre și te duce alături de protagoniști într-o aventură absolut spectaculoasă. Iarăși, un film de unde mi-a fost greu să aleg o singură scenă preferată. Life of Pi este o imbinare perfectă de artă cinematografică, aventură, filosofie și efecte vizuale inovatoare, care ne demonstrează ce înseamnă puterea poveștii cinematografice la superlativ.

Citizen Kane (1941) – Rosebud
Regie: Orson Welles
Director de imagine: Gregg Toland


Citizen Kane a fost ales de Institutul American de Film drept cel mai bun film din toate timpurile. Ei bine, l-am revăzut de curând și pot spune că alegerea este curajoasă, dar corectă. Un film făcut acum 80 de ani te surprinde și astăzi din punct de vedere al imaginii, al cinematografiei. Sunt în acest film niște trucuri vizuale absolut spectaculoase pentru acea vreme. Orson Welles avea 24 de ani când a realizat the greatest movie of them all. Nu a mai atins niciodată apogeul cu alt film, dar moștenirea lăsată de Citizen Kane va dăinui mult timp de acum încolo. Vă recomand cu căldură, dacă aveți ocazia, să reveniți asupra începuturilor cinematografice, ale epocii de aur a Hollywood-ului și veți descoperi câteva bijuterii cinematografice care sunt sigură că or să vă placă. Citizen Kane este o capodoperă pe care orice cinefil trebuie să o vadă măcar o dată-n viață. Vă las mai jos, una dintre celebrele scene, deși sincer, dacă aș fi găsit, aș fi ales scena cu oglinzile, pentru a vă arăta măiestria și genialitatea lui Welles.


There Will be Blood (2007) – Drilling Scene
Regie: Paul Thomas Anderson
Director de imagine: Robert Elswit

Într-un top realizat de The Guardian, The Will Be Blood a fost ales drept cel mai bun film al secolului XXI, până acum. Oh, și ce film a făcut Paul Thomas Anderson, și ce rol magistral i-a ieșit lui Daniel Day-Lewis. Un film cu o forță cinematografică brutală, o operă de artă care transcede timpul și spațiul, ne arată ce înseamnă un om al cărui suflet s-a îngropat sub răutate, lăcomie și ură. Cinematografie la superlativ, mai jos una dintre scene.


The Master (2012) – Don’t blink
Regie: Paul Thomas Anderson
Director de imagine: Mihai Mălaimare Jr.

Paul Thomas Anderson este un regizor special, filmele sale întotdeauna au o atmosferă aparte, poate și pentru că îi plac personaje cu suflete chinuite, care trec prin tot felul de dileme morale. The Master prezintă povestea relației dinamice dintre Maestrul – un intelectual carismatic care pune bazele unei organizații religioase ce începe să prindă la mase în America anilor ’50 (regizorul s-ar fi inspirat parțial din viața celui care a inventat scientologia) și Freddie, un soldat rămas cu sechele din Al Doilea Război Mondial, care își pierde timpul încercând tot felul de meserii. Bineințeles, este luat sub aripă de către Maestrul, iar relație dintre ei se transformă în cea de maestru-invățăcel sau lider versus soldat. Filmul ne vorbește despre suflete pierdute și manipulate, or cine altcineva putea juca mai bine un astfel de personaj decât Joaquin Phoenix? Dar de neuitat rămâne și interpretarea lui Phillip Seymour Hoffman, una dintre ultimele sale apariții. Personal, este unul dintre filmele mele preferate, care merita să fie mai cunoscut publicului larg. dar cred că în timp va putea fi considerat un clasic. Regia de imagine a acestui film este realizată de Mihai Malaimare Jr, fiul celebrului actor român, care a reușit să-și facă o carieră de succes peste Ocean. Din acest film, am ales un cadru intim, o scenă puternică din punct de vedere al dialogurilor și al relației dintre cele două personaje, care este și mai accentuată de intimitatea cu care camera îi surprinde reacțiile lui Joaquin. Filmată aproape integral din spatele lui Phillip Seymour Hoffman, scena ne permite să fim martori discreți ai relației dintre cei doi, dar și fermecați complet de Joaquin, care se pierde în rol.


The Matrix (1999)– Bullet Time
Regie: Lana & Lilly Wachowski
Director de imagine: Bill Pope


Mai are sens să scriu ceva despre acest film care a schimbat cinematografia pentru totdeauna? Poate cea mai cunoscută, dar și cea mai parodiată scenă din film rămâne celebra scenă bulett time. În continuare, Matrix rămâne unul dintre filmele mele preferate. Am revăzut trilogia anul trecut și am scris aici despre cum a trecut testul timpului.


The Assasination of Jesse James (2007)– Train Scene
Regie: Andrew Dominik
Director de imagine: Roger Deakins

Sunt filme din care îți rămân întipărite scene pentru tot restul vieții, fie pentru dialogul dintre personaje, emoție sau pentru că au o compoziție vizuală ce le oferă o valoare artistică desăvârșită. Sunt acele clipe de strălucire artistică, așa cum vedem și în filmul The Assasination of Jesse James by the Coward Robert Ford, în regia lui Andrew Dominik, cu Brad Pitt și Casey Affleck în film. Sunt mai multe scene în film pe care le-aș fi inclus aici, dar nu aș vrea să vă fac spoilere. Dar, de departe pentru mine, scena care m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest film este scena jefuirii trenului. O scenă care este lecție pentru orice regizor de imagine, din punctul meu de vedere, un tablou în mișcare, semnat de către nimeni altul decât Roger Deakins. El este de altfel regizorul de imagine preferat, unul dintre cei mai apreciați și premiați DOP (director of photography – în engleză) de la Hollywood. A primit în total 17 nominalizări la Oscar, iar două dintre ele s-au transformat recent în premii, pentru regia de imagine a filmelor Blade Runner 2049 și 1917. A mai lucrat la filme celebre precum The Shawshank Redemption, Fargo, A Beautiful Mind, Skyfall, Sicario sau No Country for Old Men.


Mad Max: Fury Road (2015) – The Chase begins
Regizor: George Miller
Director de imagine: John Seale

Mad Max: Fury Road este unul dintre cele mai bune filme realizate în ultimul deceniu, a cărui vizionare este o experiență de tip rollercoaster. Filmul care continuă celebra seria despre supraviețuire într-un viitor distopic și apocaliptic, a uimit pe toată lumea, dovedind că regizorul George Miller are mai multă sevă, energie și curaj decât cineaștii tineri, el având 70 de ani la momentul respectiv. Vizionarea acestui film în IMAX, pe acel ecran impresionant este o amintire memorabilă la cinema. Mai jos, poate una dintre cele mai tari scene de acțiune din istoria filmului.


Alien (1979) – The Alien Appears
Regie: Ridley Scott
Director de imagine: Derek Vanlint


Alien este unul dintre filmele care m-au influențat. Crec că este cel mai interesant și original extraterestru creat la Hollywood vreodată. Unul dintre cele mai tari momente din istoria cinematografiei este cel în care apare pentru prima dată creatura extraterestră. Ce m-a frapat este că în timp ce mi se părea de-a dreptul sinistru, găseam și o frumusețe aparte în monstrul creat de H.R. Giger. Nu îmi puteam lua ochii, mă intriga și fascina în egală măsură. Take a look 🙂

Gravity (2013) – Drifting
Regizor: Alfonso Cuaron
Director de imagine: Emmanuel Lubezki

Am văzut o singură dată Gravity, la cinema, în sala IMAX. Dacă ar fi să aleg cea mai intensă experiență cinematografică trăită vreodată, cred că aș alege vizionarea lui Gravity. Un ocean de emoții, anxietate, frică și beatitudine m-au invadat atunci, pe lângă fascinația vizuală – pluteam în derivă alături de Sandra Bullock în spațiu. Mi-a fost teamă să-l revăd pentru a nu diminua nimic din acea experiență, deși mă abțtin cu greu pentru că este un film extraordinar, pe care îl recomand oricăui cinefil. Și dacă nu ești pasionat de film, tot ar trebui să il vezi măcar o dată-n viață. Și în acest caz, mi-a fost greu să aleg o scenă, dar cred că deriva personajului Sandrei Bullock lasă un impact uriaș asupra spectatorului: să plutești singur, în necunoscut, în linistea infinită a spațiului….

Blade Runner 2049 (2017) – Ruins of Las Vegas
Regie: Denis Villeneuve
Director de imagine: Roger Deakins


Continuarea lui Blade Runner s-a ridicat la nivelul așteptărilor, chiar dacă nu a reușit să depășească filmul original. Dar la rândul lui, Blade Runner 2049 este o bijuterie cinematografică, din toate punctele de vedere. Filmul lui Denis Villeneuve a păstrat din atmosfera originală, dar a adus și multe lucruri noi, absolut minunate din punct de vedere estetic. Urmăriți mai jos o scenă impresionantă, care ne arată câte lucruri se pot obține cu o simplitate aparentă și filtrele potrivite. Ghici cine a semnat regia de imagine 🙂

The Lighthouse (2019) – Intro
Regie: Robert Eggers
Director de imagine: Jarin Blaschke


Unul dintre cele mai ciudate și nebune filme văzute în ultima perioadă este The Lighthouse, cu Robert Pattinson și Willem Dafoe în rolurile principale, care ne oferă două interpretări magnifice. Așa cum anunță și titlul, acțiunea se petrece în și în jurul unui far…Dar credeți-mă că nimic din ce poate fi povestit despre acest film nu reflectă cu adevărat experiența vizionării. Este un film de artă, poetic, încărcat cu multe simboluri, dar este o călătorie nebună ce rămâne o amintire vie după vizionare. Din punct de vedere tehnic, este atipic acest film. A fost filmat în format square, așa cum se făceau filmele odinioară, este filmat alb-negru cu camere moderne Panavision, dar lentile vintage, pentru a reda formatul clasic al filmelor de la Hollywood, în special din perioada 1918-1938. Mi-au plăcut multe scene, dar nu vreau să vă răpesc din bucuria de a descoperi momentele absolut superbe, pe alocuri suprarealiste. Vă las mai jos chiar trailerul, care surprinde și scena de pe genericul de început, în care cei doi actori sunt filmați precum la începutul secolului XX, când apăruse fotografia și ușor, usor se făcea tranziție spre tehnica imaginilor în mișcare, ce a dus la apariția cinematografiei.

Inception (2010)- How to Build Dreams
Regie: Christopher Nolan
Director de imagine:
Wally Pfister

Nolan ne-a răsturnat lumea definitiv cu Inception, considerat cel mai bun film al ultimului deceniu.  Inception avea să devină rapid un film cult în rândul fanilor, un succes global de box-office, dar mai mult, avea să lase o amprentă puternică în cinematografie. Un film care ne dezvăluie interiorul minții și lumii viselor, cu o linie fină intre realitate și vis, continuă să ii lase perplecși pe mulți spectatori. În cei 10 ani care au trecut, scena în care DiCaprio ne arată cum se ”constuiesc” visele a devenit emblematică. Preferata mea, din film, de asemenea.

https://www.youtube.com/watch?v=ZszlJQhj4aA

Joker (2019) – Bathroom Dance
Regie: Todd Phillips
Director de imagine: Lawrence Sher

Joker a fost unul dintre filmele mele preferate din 2019. Mă așteptam să-mi placă, dar nu atât de mult. Știu că a născut controverse și a fost acuzat că glorifică violența, dar pe mine filmul m-a purtat în altă direcție și prefer să cred că trage un semnal de alarmă despre noi ca indivizi, dar și ca societate, ca ne pune în față o oglinda a defectelor, a lipsei de empatie și a indiferentei cu care trăim zi de zi, aproape că ne pierdem umanitatea. Pe lângă mesajele sociale puternice, demult nu am mai descoperit un film atât de liric, de poetic, de artistic (ma refer la cele cu pretentii de blockbuster hollywoodian). Interpretarea lui Joaquin este magistrală, dumnezeiasca ( scena din baie m-a dat pe spate). Iar coloana sonora este un personaj in sine.. E un film ce trebuie văzut, despre care merită discutat si filosofat, inclusiv cu punctele slabe sau chiar daca nu ți-a plăcut. L-am revăzut de curând și mi-am dat seama că pentru mine, din punct de vedere vizual, este aproape perfect. Totul se leagă, decorurile atent alese, ca un omagiu al vremurilor de demult, cu niște filtre colorate și apăsătoare în același timp, ce accentuează dualitatea personajului. Dar, trebuie să recunosc că scena dansului din baie m-a cucerit efectiv. Și la a doua vizionare, rămâne un moment artistic desăvârșit, la care m-aș putea uita de o mie de ori și dacă nu aș fi văzut filmul, pentru că este un moment ce și-a creat timpul și spațiul propriu și funcționează emoțional la fel de bine și fără context.


The Revenant (2015)
Regie: Alejandro G. Iñárritu
Director de imagine: Emmanuel Lubezki

The Revenant este un film special, brutal și cu un stil vizual artistic care le conferă până și celor mai urâte lucruri din lumea asta o beatitudine. Ba chiar cred că DiCaprio a făcut unul dintre cele mai bune roluri, exprimând atât de multe, cu ajutorul gesturilor, mimicii și mai puțin cu ajutorul cuvintelor. Lupta sa cu ursul i-a adus Oscarul, însă acest film merită amintit pentru mult mai multe. Inarritu incepe prin a-și imagina fiecare film in minte, ca un vis, apoi adună departamentele de producție și actorii, orchestrând intreg filmul asa cum ar face un dirijor. “Practic, un astfel de proiect il incepi ca și cum ai fi Dumnezeul propriului univers și ușor, ușor, ajungi o ființă a acelui univers. Ceea ce vreau sa spun este că, atunci când creezi o lume atat de complexă, trebuie sa ai un plan foarte bine pus la punct, sa stii ceea ce vrei, pas cu pas. Dar, cand natura și vremea incep sa îți facă probleme, nu exista negociere, nu ai cum să câștigi intr-o astfel de situatie.” Așa cum probabil vă așteptați, filmările pentru The Revenant au fost un adevărat Iad, Inarritu și directorul de imagine Emmanuel Lubezki (un maestru în domeniul său) au ales să filmeze filmul pe bucăți, pe secvențe, folosind doar lumina naturală, așa că erau la mâna naturii. Tot filmul are un aer special, tocmai de aceea mi-a fost foarte greu să aleg o scenă, însă vă las mai jos un moment care surprinde întreaga atmosferă a filmului. Oh, și ce coloană sonoră are acest film., atât de simplă, dar subtilă și plină de emoție…

Taxi Driver (1976) – Opening/Intro
Regie: Martin Scorsese
Director de imagine: Michael Chapman

Taxi Driver este unul dintre cele mai bune filme din cariera lui Martin Scorsese și preferatul meu. Un film care clădește încet, încet terenul pentru crearea unui psihopat. Dar adevăratul monstru în acest film este însuși New York, surprins de Scorsese atât prin lucrurile care îl fac cel mai fascinant oraș din lume, dar și prin toate lucrurile mai puțin frumoase pe care le ascunde. Taxi Driver este unul dintre filmele care m-a influențat, iar amintirea primei vizionări a avut un impact puternic încă de la prima scenă. Așa că din Taxi Driver am ales ca preferata mea din punct de vedere vizual chiar scena de intro, în care Martin Scorsese ne face cunoștință cu personajele principale ale filmului: Travis si New York-ul.

2001: A Space Odissey (1968) – Star Gate
Regizor: Stanleu Kubrick
Director de imagine: Geoffrey Unsworth

Mi-am făcut singură viața mai grea, încercând să aleg o singură scenă emblematică din punct de vedere al imaginii din Odiseea Spațială. Poate cel mai influent film science-fiction, capodopera lui Stanley Kubrick fascinează și acum generații, pentru că a trecut testul timpului. L-am revăzut de curând și tot nu îmi venea să cred că au trecut 50 de ani de la realizarea sa, cu un an înainte de aselenizarea pe Lună a americanilor (ceea ce a dus și la o teorie simpatică a conspirațiilor, cum că tot el a ”regizat” aselenizarea) Kubrick a fost un geniu al cinematografiei și ce ar mai fi de spus despre o capodoperă despre care s-a cam spus tot? Vă las mai jos una dintre scenele mele preferate la nivel de imagine, trippy și stranie în același timp.

Rear Window (1954) – Lisa…Carol….Fremont
Regie: Afred Hitchcock
Director de imagine: Robert Burks

Rear Window al lui Afred Hitchcock m-a cucerit de la prima secvență, fiind unul dintre filmele mele preferate din cariera maestrului suspansului. Totodată, acesta a fost filmul în care am descoperit-o pe Grace Kelly, care întruchipează simbolul eleganței și feminității. Scena în care facem cunoștință cu personajul ei mi-a rămas mult timp în minte: în Rear Window, un fotograf (James Stewart) ce rămâne imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui accident, își petrece vremea stând la geam și spionându-și vecinii . Așa descoperă o posibilă crimă. În una dintre scene, il vedem ațipind, aproape de geam, în timp ce o prezență feminină se apropie misterios de el, iar el se trezește și întreabă amuzat ”cine ești? deși era iubita sa, iar ea răspunde ”Lisa..Carol…Fremont”. Acela a fost momentul în care întreaga lume s-a îndrăgostit de Grace Kelly și a rămas etern fascinant de frumoasa blondă. La ceva timp după ce am văzut acest film, am citit că introducerea ei în film este considerată drept ”cea mai perfectă intrarea a unei actrițe într-un film”. Perfect nu are termen de comparație, tocmai de aici și exagerarea intenționată. Hitchcock însuși spunea despre acest moment emblematic din cinematografia sa că ”„a fost cea mai frumoasă secvență în care o femeie este filmată pe care am văzut-o vreodată în viața mea.” Mai este nevoie să spun ceva?! Iată, mai jos, dovada.

Lawrence of Arabia (1962) – Omar Sharrif’s entrance
Regizor: David Lean
Director de imagine: Freddie Young

Dacă mai sus vă prezentam poate cea mai tare introducere a unei actrițe într-un film, acum avem și una dintre cele mai bune introduceri a unui personaj masculin. Poate nu este cea mai tare, dar cu siguranță este una dintre scenele reprezentantive pentru film, dar și una dintre cele mai recognoscibile imagini din istoria filmului. Scena asta a rămas cu mine din adolescență, când l-am văzut prima dată, alături de ochii albaștri al lui Peter O’Toole. Acum câteva luni, l-am revăzut într-o variantă remasterizată. În continuare, scena în care Omar Sharif apare mi se pare una dintre cele mai bine construite: precum un miraj în deșert, îl vezi cum se apropie, dar nu distingi cine sau ce este. De la un simplu punct negru în depărtare, ce pare o iluzie, devine tot mai vizibil, îmbrăcat în negru, venind vijelios din deșert spre T.E. Lawrence, eroul filmului, ceea ce declanșează o stare de neliniște atât personajelor, cât și spectactorului. Și de această dată, am să trișez și voi pune două scene, pentru că efectiv nu poți să faci referire la Lawrence of Arabia și să nu te gândești la cadrele absolut fascinante cu deșertul și apusul portocaliu. Un film absolut fabulos din toate punctele de vedere, cu o coloană sonoră ce o să rămână mult timp în minte după vizionare!

Adela
Bun venit pe blog, numele meu este Adela și vă invit să pornim într-o aventura cinematografică.

CITEȘTE ȘI

Comments

  1. […] CITEȘTE SI: 20 de scene cu o imagine excepțională din filmele mele preferate – Partea I […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Filme